Zece ani de Zile Reghinene
De: Robert MATEI (Zi de zi)
În urmă cu zece ani, primarul de atunci Marian Traian şi Consiliul Local al municipiului Reghin aveau să aprobe înfiinţarea unui eveniment care să pună în evidenţă valorile locale, dar şi să ofere cetăţenilor momente cultural-artistice de excepţie. Aşa au luat fiinţă Zilele Municipiului Reghin.
An după an, Zilele Municipiului Reghin şi-au câştigat un loc binemeritat în viaţa comunităţii locale, devenind un punct de atracţie pentru toţi locuitorii Reghinului, dar şi pentru cei aflaţi în vacanţă în această zonă a ţării. Printre cei care în urmă cu zece ani au fost de acord cu organizrea Zilelor Reghinului se număra şi viceprimarul Nagy Andras, astăzi primar al municipiului. Poate şi de aceea Zilele municipiului Reghin este un eveniment care a rezistat timpului, fiind organizate cu regularitate an după an.
Eveniment transmis în direct
Evenimentul s-a desfăşurat în centrul oraşului şi a fost transmis în direct pe posturile locale DAReghin TV şi Gliga CTV şi a avut ca şi parteneri naţionali Kiss Fm, Antena 1 Târgu-Mureş şi Realitatea TV. Moderatorii evenimentului au fost Marius Portik, Alexandra Cotoi şi redactorul Mihaela Munteanu de la Radio Son Topliţa. Deschiderea oficială a fost făcută de Fanfara Muncipiului Reghin condusă de dirijorul Papai Alexandru, urmată de o urare de bun venit a primarului Nagy Andras. În cele două zile, pe scenă au urcat Orchestra Casei de Cultură “Eugen Nicoară” care a acompaniat recitalul inconfundabilei Natalia Gliga şi a unui grup de tineri artişti reghineni. În ziua de 1 iulie au încântat reghinenii artişti precum Ciprian şi Mihaela Istrate acompaniaţi de Taraful “Ceteraşi de pe Câmpie” şi Trupele Titan şi Hara.
Georgiana Puşcaş, “Glasul Văilor”
În cea de a doua zi, programul artistic a început cu un Festival-Concurs de Muzică Populară intitulat “Glasul Văilor”, care a fost câştigat de solista reghineancă Georgiana Puşcaş care a obţinut un premiu de 50 de euro din partea organizatorilor. Manifestările au cuprins şi un maraton de dansuri populare, jocuri tradiţionale româneşti, maghiare şi ţigăneşti. La ora 19.00, pe scenă au urcat soţii Traian şi Valeria Ilea care au încântat spectatorii cu cele mai îndrăgite melodii care i-au consacrat de a lungul timpului. După ora 20.00 registrul muzical a fost schimbat de trupa reghineană 112 în noua componenţă, care i-a făcut încălzirea celebrului veteran Demjen Ferencz din Ungaria care la cei 60 de ani ai săi a incendiat atmosfera. Finalul serii a apaaţinut ardelenilor de la Night Losers care şi-au încheiat recitalul la ora 23.30. (sursa: zi-de-zi)